Vremuri Stranii și Întâlniri Improbabile

Vernisajul expoziției „Vremuri Stranii și Întâlniri Improbabile" a avut loc în data de 30 septembrie la Bastionul Tăbăcarilor din Târgu Mureș și a  reprezentat rezultatul proiectelor artistice și de cercetare realizate de rezidenții ȘAH de anul acesta în satul Hundorf (Viișoara).

De la artă digitală, mixed media, teatru, muzică, instalație artistică, poezie, film documentar, eseu video, fotografie, sau artă textilă, expoziția cuprinde lucrări care traversează diverse medii, tematici și stiluri. ,,Hundorf nu e satul pastoral al amintirilor din copilărie, al tablourilor lui Grigorescu, satul neaoș, epicentru al românității în care natura și omul conviețuiesc în armonie. Nu e nici satul caricatural din divertismentul contemporan populat de stereotipuri. Contrazicând aceste perspective clișeice, expoziția funcționează ca o recalibrare la real; ea propune o serie de incursiuni prin spiritul satului Hundorf, dezvăluind straturile reale și complexe care îl definesc.,,, scriu curatorii.

Evenimentul a cuprins și un moment special, care a reprezentat o premieră în cadrul expozițiilor dedicate până acum rezidențelor ȘAH. Piesa de teatru performativ ,, Azi nu,, pe care echipa formată din Mihai Ivașcu, Anca Stoica și Sergiu Diță au conceput-o în timpul rezidenței a fost interpretată live pentru prima oară în fața publicului. Scrisă de Mihai Ivașcu și coregrafiată și interpretată de Sergiu Diță și Anca Stoica, piesa este o poveste contemporană despre pierdere, iubire și dileme care macină viața cotidiană, presărată cu o doză de umor și auto-ironie.

Invitata specială a ediției ȘAH 2023 a fost Alina Gherasim, pictor și scriitor, care a încântat cu prezența ei și cuvintele deosebit de încurajatoare.

Expoziția este curatoriată de Alexandra Boaru, Daniel Semenciuc și Valentin Teodorescu și poate fi vizitată până pe 15 octombrie.  

Text curatorial:

Hundorf nu e satul pastoral al amintirilor din copilărie, al tablourilor lui Grigorescu, satul neaoș, epicentru al românității în care natura și omul conviețuiesc în armonie. Nu e nici satul caricatural din divertismentul contemporan populat de stereotipuri. Contrazicând aceste perspective clișeice, expoziția funcționează ca o recalibrare la real; ea propune o serie de incursiuni prin spiritul satului Hundorf, dezvăluind straturile reale și complexe care îl definesc. Combinând medii digitale cu tehnici tradiționale, sunet, instalații și performance, lucrările artiștilor compun portretul și harta unui spirit complicat și hăituit, dar în același timp viu și antifragil.

Examinând realități locale precum migrația, condiția femeilor de la țară, sincopele educației, disonanțele familiale, diversitatea etnică sau criza identității adolescenților, unii rezidenți au scos satul din abstracțiunea atemporală a ruralului și l-au făcut tangibil. Privindu-l prin ochii lor, distingem un spațiu conectat direct la sursele actualității; aici se muncește, distrează, suferă, iubește; aici se testează ad-hoc, în timp real, ipoteze și rezolvări ale valurilor vieții.

Alți rezidenți au avut nevoie de Hundorf pentru a-și scormoni în liniște și pace prin propriile obsesii. Bisericile goale, peisajele întinse, natura plină de paie, au devenit safe space-ul mărturisirii unor povești contemporane despre dragoste și dezrădăcinare. Pentru ei, satul a devenit un ”acasă” al spiritului și un catalizator al contemplării. Și nu în ultimul rând, au fost cei care au scormonit prin istoria satului și i-au cântat trecutul și misterul.

Această cronică a unui mic sat transilvan ar putea părea irelevantă în fața desfășurărilor de forțe și de informații care ne acaparează zilnic atenția. Dar privită îndeaproape, cu răbdare, ea evocă trăsături universale. Așa cum din fiecare om putem descoperi și deduce umanitatea toată, la fel, din Hundorful acestei veri putem înțelege provocările și dilemele unor oameni și a unei comunități, dar în fond ale unei Românii și a unei lumi întregi la o nouă răspântie de drumuri.

EN

The opening of the exhibition "Strange Times and Improbable Encounters" took place on September 30th at the Tăbăcari Bastion in Târgu Mureș and represented the result of artistic and research projects carried out by this year's ŞAH residents in the village of Hundorf (Viișoara).

From digital art, mixed media, theater, music, artistic installation, poetry, documentary film, video essay, photography, to textile art, the exhibition encompasses works that span various mediums, themes, and styles. "Hundorf is not the pastoral village of childhood memories, Grigorescu's paintings, the familiar village, the epicenter of Romanian identity where nature and man coexist in harmony. Nor is it the caricatural village of contemporary entertainment populated by stereotypes. Contradicting these clichéd perspectives, the exhibition functions as a recalibration of reality; it proposes a series of incursions into the spirit of the village of Hundorf, revealing the real and complex layers that define it," write the curators.

The event also included a special moment, which represented a premiere in exhibitions dedicated to ŞAH residencies so far. The performative theater piece "Not Today," conceived by the team of Mihai Ivașcu, Anca Stoica, and Sergiu Diță during their residency, was performed live for the first time in front of the audience. Written by Mihai Ivașcu and choreographed and performed by Sergiu Diță and Anca Stoica, the play is a contemporary story about loss, love, and dilemmas that plague everyday life, sprinkled with a dose of humor and self-irony.

The special guest of the ŞAH 2023 edition was Alina Gherasim, a painter and writer, who delighted the audience with her presence and encouraging words.

The exhibition is curated by Alexandra Boaru, Daniel Semenciuc, and Valentin Teodorescu and can be visited until October 15th.

Curatorial text:

Hundorf is not the idyllic place of childhood memories, the picturesque village from Grigorescu's paintings, the epicenter of Romanian identity where people and nature coexist in harmony. It is not the rural caricature from contemporary entertainment either. Contradicting these clichéd perspectives, the exhibition functions as a recalibration to reality; it outlines a series of explorations through the spirit of Hundorf, revealing the real and complex layers that define it. Combining digital media with traditional techniques, sound, installation, and performance, the works compose a map and a portrait of a complicated and haunted spirit, but also a vibrant and antifragile one.

Examining local realities such as migration, the condition of women in rural areas, educational issues, familial complexities, ethnic diversity, or the identity crisis of adolescents, some residents have dislodged the village from its timeless abstraction and made it tangible. Seeing it through their eyes, we discern a space plugged straight into the sources of actuality; here, people work, have fun, suffer and love; here, they test in real-time the solutions to life's ebbs and flows.

Other residents needed Hundorf to quietly examine their own obsessions. Empty churches and expansive landscapes became safe spaces for telling contemporary tales of love and uprootedness. For them, the village became a "home" of the spirit and a catalyst for contemplation. And last but not least, there also were those who delved into its history and sang its past and mysteries.

This chronicle of a small Transylvanian village may seem irrelevant in the face of the contemporary forces and the relentless flux of information that captivate our daily attention. However, when looked at closely, patiently, it evokes universal traits. If from a single individual we can uncover all of humanity, then from the Hundorf of this past summer we can understand the challenges and dilemmas of a community, but also a country and a whole world at a new crossroads.

The opening of the exhibition and the premiere of the play "Not Today" were captured by the photographers Nadina Stoica, Andrei Marcoș and Mihai Constantineanu.

ŞAH 2023 is funded by the Ministry of Culture and the Mureș County Council, in partnership with the Romanian Cultural Institute.

Co-funded by the Târgu Mureș City Hall.

The "Acasă la Hundorf" Association is a member of Res Artis.

Partners: the Evangelical Consistory, Viișoara Primary School, K'Arte Association, and the University of Arts Târgu Mureș.

Sponsors: Leier Romania, Kronospan, HeidelbergCement Romania, Sanex SA Cluj Napoca, Rocas Decor, Puiul de Crăiești.

No items found.

înapoi sus

înapoi la Proiecte

Thank you! Your submission has been received!
Oops! Something went wrong while submitting the form.

Proiectele realizate în cadrul rezidențelor Ș.A.H., cât și opiniile rezidenților participanți, nu reflectă în mod automat poziția Asociației Acasă la Hundorf față de subiectul prezentat. ȘAH este un proiect care oferă șansa tinerilor artiști de a se exprima într-un context necenzurat și liber.